“Parlarte (A Livia)” di Luciano Celotti

Parlarte, vorìa, sta sera,
a pian,
co’ n fil de voce apena
e co’ l’anima mia
ne le to man.
Sentirte ancora
in brasso a mì,
improfumà
de cel e borotalco,
come quando te cunava
par farte indormensàr.
I to oci lustri
i me vardava imbamboladi
e mi te ‘smorsegava’
a pian,
su le ganasse che savea de late
parchè i basi che te dava
no’ i me bastava più.
Parlarte, vorìa sta sera,
a pian,
e indormensarme mì,
sta ...

Continue Reading →